Publica convocator, convocator aga si anunturi de convocator in doar cativa pasi simpli. Publici in ziare locale sau nationale convoatoarele tale printr-un simplu click pe butonul publica anunt.

UE alocă 852 de milioane de euro pentru fabricarea de baterii destinate vehiculelor electrice

Comisia Europeană a anunțat o investiție majoră de 852 de milioane de euro pentru susținerea a șase proiecte inovatoare de producție a celulelor de baterii pentru vehiculele electrice, finanțate prin Fondul pentru inovare. Sumele provin din veniturile generate de schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).

Cele șase proiecte – localizate în Germania (două), Franța (două), Suedia și Polonia – vizează dezvoltarea unor tehnologii sustenabile, contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu aproximativ 91 de milioane de tone de CO₂ echivalent în următorii 10 ani. Capacitatea totală de producție estimată este de 56 GWh/an.

„Dorim ca producția de baterii din UE să prospere datorită tehnologiilor inovatoare şi curate”, a transmis comisarul european pentru climă, Wopke Hoekstra. Sprijinul financiar va acoperi atât cheltuielile de capital, cât și cele operaționale, inclusiv prin plăți în avans pentru etapa de investiții.