Publica convocator, convocator aga si anunturi de convocator in doar cativa pasi simpli. Publici in ziare locale sau nationale convoatoarele tale printr-un simplu click pe butonul publica anunt.

Primirea de către ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a ambasadorului agreat al Republicii Federale Germania în România, Angela Ganninger

Ministrul afacerilor externe Oana Țoiu a primit marți, 8 iulie 2025, pe ambasadorul agreat al Republicii Federale Germania în România, Angela Ganninger, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.

Discuțiile au relevat nivelul excelent al relației de natură strategică dintre România și Republica Federală Germania, care se desfășoară, anul acesta, în contextul aniversării a 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice româno-germane.

Ministrul Oana Țoiu a exprimat prioritatea acordată de Guvernul României consolidării relației cu Germania. Cei doi oficiali au trecut în revistă temele de actualitate de pe agenda bilaterală, fiind evidențiate oportunitățile de aprofundare a dialogului și cooperării româno-germane și de coordonare a pozițiilor în următoarea perioadă, în contextul internațional actual marcat de multiple provocări.

Ministrul român a exprimat interesul pentru aprofundarea cooperării bilaterale pe dimensiunea economică și sectorială, în contextul în care Germania este cel mai important partener comercial al României, iar investițiile și expertiza germană au o contribuție-cheie la dezvoltarea țării noastre.

Totodată, a apreciat calitatea deosebită a relațiilor interumane dintre cele două state, facilitate de minoritatea germană din România și de numeroasa comunitate românească din Germania, care reprezintă o punte solidă de legătură între cele două state.

Convorbirile au ocazionat și abordarea priorităților la nivel european vizând consolidarea securității europene. Ministrul român a exprimat susținerea României pentru consolidarea sprijinului multidimensional acordat Ucrainei, precum și pentru continuarea acordării unui sprijin european consistent Republicii Moldova, atât pe calea aderării la UE, cât și pentru consolidarea rezilienței Chișinăului în fața amenințărilor curente.

Ministrul Oana Țoiu i-a urat succes diplomatului german în misiunea sa, asigurând-o de întregul sprijin al autorităților române pentru consolidarea relației bilaterale româno-germane.